Poveștile jucătorilor: Caesar



Jucător & stil de joc


Pentru început, te rugăm să te prezinți. Spune-ne numele contului pe care ai jucat în cadrul finalei / rundelor de calificare, alianța, rasa, stilul de joc, poziționarea pe hartă, rolul tău pe Finala 2015.

Numele cu care am jucat a fost Caesar, alianță una dintre dacii(chiar nu îmi mai amintesc care) oricum a fost una și aceeași alianta. Ofensiv am jucat mereu…poziționarea a fost aproape de centru. Rolul meu a fost sa ajut ofensivi i de top… (katyusha…emerik…baba yega)


Care sunt motivele pentru care ai ales această rasă, stil de joc și poziționare?

Mereu joc cu barbarii…pentru ca nu ma atrage alt stil de joc decât cel ofensiv. Poziționarea a fost undeva în zona în care apar artefactele unice. Presupuneri…normal, însă a fost al doilea server la rand când am fondat lângă Jurământul cavalerului…pe care l.am si cucerit alături de tanathos.


Împărtășește-ne ceva despre persoana/ele din spatele contului de joc.

Nu îmi pot face o caracterizare singur…nu vreau sa para ca ma laud.


Când ai început să joci Travian și cum ai descoperit jocul?

Travian am început de la primul speed romanesc…jocul l-am descoperit în ceva reclame.


Spune-ne cum a fost drumul parcurs în joc – de la stadiul de începător, până la performanțele actuale.

Plin de nopți nedormite…și cunoașterea unor oameni minunati


Ce te motivează să participi, să te implici, sau să faci performanță în joc?

Habar nu am…îmi place jocul, sunt ambițios…poate ca asta e.



Turneul Travian 2015, alianțe & colaborare


Cum s-a format echipa ta pentru Turneul/Finala 2015? Cine a avut inițiativa și ce anume v-a motivat?

Eu personal am luat o vreme pauza…apoi am intrat pe un ro și am fost pescuit de tanathos. Apoi am câștigat acel ro (cred ca ro1) apoi am intrat pe calificările de pe serverul cehilor.


Cum ați atras jucătorii în alianțele voastre?

Nu m-am ocupat eu de asa ceva…nu sunt cel mai bun diplomat.


Cum reușiți să scoateți ce mai bun din fiecare jucător? Cum îi motivați pe parcursul serverului?

De multe ori (și aici probabil voi fi înjurat de multi) cu amenințări… glumesc, echipa Dacia are jucători extrem de valoroși care știu ce înseamnă jocul în echipa. Iar de aici pana la obținerea de performante nu e mare distanta.


Pe baza căror criterii se fac recrutările pentru alianța/ele ta/voastre. A fost nationalitatea criteriul principal?

Cum am zis mai sus…nu a fost treaba mea asta. Dar da…eram doar romani.


Pe Finala 2015 echipa câștigătoare a fost formată din mai multe naționalități. Iei/luați în considerare formarea unor alianțe multinaționale pe viitor? Te rog să motivezi scurt răspunsul.

Bineînțeles. Ce contează naționalitatea, atâta timp cât ai același scop…iar jucătorii sunt de top.


Au existat alianțe specializate în cadrul echipei tale? Dacă da, în ce anume?

Nu sunt sigur ca am înțeles întrebarea, însă nu a fost o alianță numai cu offff sau doar cu deff… în general pe finale se joaca cu celule…fiecare ofensiv de top are anumiți defenderi…care ii asigura o anumita liniște.


Cum a evoluat strategia ta de joc pe parcursul finalei? Dar strategia alianței tale?

A început relativ prost…cu noi împărțiți în doua tabere…apoi după artefacte…ne-a venit mintea la cap (dacă pot zice asa) și am jucat un joc aproape.perfect.


Dacă vei juca finala anul viitor, ce vei face diferit?

Nimic…a fost o finala superba…cu acțiuni off realizate de niște genii…altfel nu pot numi un jucător care îți face un plan ca la carte… contul Katyusha e vinovat de asta.


A existat vreun moment în timpul Finalei 2015 în care te-ai/v-ați temut că echipa ta/voastră ar putea pierde finala? Dacă da, în ce context?

Niciodată . Am avut încredere oarba în liderii noștri. Emerik a avut o echipa de senzatie pe ww…


Cum a decurs colaborarea în cadrul confederației NW? Ce contribuții au adus diferitele echipe la victoria finală?

Fiecare a avut contribuția lui…însă, fără exces de patriotism, romanii au fost la înălțime. S-a ajuns la acel moment în care contul nimănui nu a mai contat…doar ww. Exceptând hammere…normal


Gândește-te la finala încheiată. Dacă ai putea schimba un lucru în cum a decurs jocul, care ar fi acela și de ce?

Ți-am zis mai sus…nu as schimba nimic. A fost perfect din punct meu de vedere.


Numeste trei motive pe baza cărora a fost stabilit contul deținător de WW.

3 Motive…nu eu m-am ocupat de asta, însă crush este un jucător cu o vasta experienta și a avut alături player gen lubnani..cu multe ww la activ.


Numește 3-5 jucători (aliați și/sau adversari) pe care nu îi vei uita ușor și mentionează de ce.

Aici am preferințele mele, dar țin sa precizez ca ordinea e aleatorie…nu exista un clasament…toți sunt super jucatori : Katyusha…tanathos…emerik…baba yega…Gabriela… și este un jucător rus… sper sa ii scriu bine numele : nightgalle.
Toți acești jucători sunt în stare de orice acțiune ofensiva…absolut orice. Iar ca defender preferatul meu este Confucius… genul de defenderi care îți face intercalare pe sat în deathcrop…fără sa moara un soldat de foame.


Cine a fost cel mai redutabil adversar (jucător sau alianță) care ai dori să joace alături de tine / echipa ta? De ce?

Am zis mai sus…nightgalle…dar nu as vrea sa fim aliați….se duce farmecul jocului.


Povestește-ne primul eveniment la care te gândești când îți amintești de Finala Travian 2015.

4 zile de somn după terminarea finalei. 😂


Cu ce îți va ramâne în memorie Finala 2015? - în 5 cuvinte.

Cel mai palpitant server travian.


Dorești să participi și în cadrul următorului Turneu Travian? În ce echipă / formă de colaborare?

Categoric…și sper sa rămânem în aceeași formula.



Joc & comunitate


Care este versiunea ta preferată a jocului?

Sincer …prefer stilul vechi…t3 sau cum era…dar ne adaptam.


Preferi serverele normale sau cele speed?

Nu joc decât servere 2 sau 3x.


Ce schimbări crezi ca ar fi folositoare pentru a îmbunătăți experiența de joc?

Cred ca foarte multi jucători buni s-au pierdut din cauza pierderii interesului … nu am idee ce i.ar aduce înapoi…o motivație în plus și poate mai multa înțelegere…mai ales pe ro.


Te-ai întâlnit în realitate cu colegi / adversari din Travian? Poți numi pe cineva care ți-a lăsat o anumită impresie?

Categoric ca m-am întâlnit. Stau într-un oraș relativ mare din România…și am legat adevărate prietenii cu foarte multi. Întâlniri…petreceri.. nume nu pot da, sunt prea multi și nu vreau sa omit pe careva sa nu se simtă lezat… însă am doi colegi care intre timp au devenit și foarte buni prieteni: ighi și sutza. Dar în general legăturile create cu oamenii de pe travian sunt memorabile.


Care sunt cele mai frumoase amintiri din Travian pentru tine și colegii tăi?

Finala recent încheiată reprezinta apogeul pentru multi dintre noi. Am fost 600 conturi care au ținut la respect miile de conturi ale rusilor și arabilor.


Ce doresti sa le transmiți jucătorilor începători? Dar celor care vor să revină în joc?

Pentru începători…sa se pregătească de nopți nedormite, dacă vor sa facă performanta. Pentru veterani: hai înapoi băieți…avem nevoie de voi.


Îți mulțumim pentru timpul acordat și pentru contribuție!