– Așadar, așa am ajuns să înțeleg unde mi-am lăsat banii - zise Mark Atilius, încheindu-și povestea.
Cei doi prieteni ședeau lângă șemineul din casa arhitectului și mâncau prune.
– Ești foarte isteț; ai făcut totul cum trebuia, zise Lucius aprobator. Apropo, când ai de gând să pleci?
– Știi, Lucius, începu Mark Atilius dintr-o dată să mărturisească, nu voi mai conduce caravana de acum înainte.
Tarquinius își mută privirea de la ultima prună din farfurie la prietenul său, surprins.
– De ce? întrebă el.
– Ei bine, am călătorit cu caravana de cand eram un puști. Am vizitat toate regiunile, dar, de fapt, nu am văzut nimic. Ca un conducător al caravanei, nu te poți îndepărta prea mult de acele care… fir-ar să fie! zise Mark agitat. Și am vrut dintotdeauna să mă duc, să călătoresc singur, pe cont propriu. Înțelegi? repetă el.
Lucius Tarquinius Lepidus căzu pe gânduri o vreme.
– Și ai hotarât deja unde vei merge? Întrebă arhitectul.
– În urmă cu ceva timp am cumpărat un pergament, un fragment din jurnalul unui sfetnic care a fost comandantul legiunii dispărute. Vorbește de comori cucerite de ei întru-un raid îndepărtat, pe care au trebuit să le ascundă undeva in mijlocul a nicăieri, răspunse Mark. Dar încă nu am reusit să descifrez tot, sfetnicul a folosit un cod ciudat. Arunci și tu o privire, te rog?
Arhitectul luă vechiul pergament din mâna prietenului său. Repede, se uită peste povestea legiunii dispărute și găsi ceea ce menționase conducătorul caravanei.
– Cred ca ai fost înșelat, Mark! spuse el râzând scurt. Asta e o aiureală completă!
”Ne urmam drumul de la -.-. .- . ... .- .-. . .- la --. .... . .-. .-.. .-, când am întâlnit un convoi care călătorea de la .--- . .-. ..- ... .- .-.. . -- la . -... ..- .-. .- -.-. ..- --. Ne-au povestit despre răscoala care a izbucnit în orașul nostru de baștină. Am decis sa ne întoarcem acolo cât de curând posibil, așadar ascunzând aurul la cinci pătrățele la vest de cel mai apropiat oraș aparținând Gărzii Imperiale.”
Misiune:
Descifrează mesajul din jurnalul sfetnicului.
(Citiți regulile de participare la concurs; dacă nu le respectați, cu părere de rău, veți fi descalificați)